ghid de iasi

te ajutam ca timpul sa nu mai fie o problema

ACASA - PROIECTE DE LICENTA - MOBILIER PERSONALIZAT -

obiective turistice Iasi

Palatul Culturii din Iaşi a fost inaugurat, în 1926, de către regele Ferdinand al României. Construcţia Palatului a durat două decenii. Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curţi domneşti (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic de prinţul Alexandru Moruzi (1806-1812). Un incendiu de la sfârşitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la începutul secolului următor luându-se decizia ridicării actualei construcţii.
La etajul I, la faţada centrala, se află " Sala Voievozilor ", cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, aşezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ştefan Dumitrescu şi de elevii săi. Tot la etajul I se află sala "Henri Coanda", ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuţi la Iaşi ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit oraşului proiectul" Monumentului eroilor romani de Galata" si reţeta unui ciment special, care imită perfect culoarea şi sunetul lemnului de stejar.
Pe turnul central a fost montat un orologiu cu diametrul de trei metri, încadrat de doi buciumaşi pictaţi in costume populare. Clopotele ceasului intonează, din ora in ora, Hora Unirii.
Pana in 1955, aici a fost sediul Tribunalului Judeţean, dotat cu mobilier confecţionat la Casa Maple din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit in timpul celui de al doilea război mondial drept cazemata trupelor germane si, ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planşeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat in plase de otel, lucrare parţial terminata in martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de bolta, noul planşeu a susţinut monumentul, fiind afectate, in schimb, planşeele de la etajul I, zidăria, ornamentele si stucaturile. Lucrările de consolidare şi restaurare durează încă si astăzi. In prezent, Palatul adăposteşte patru importante muzee: de arta, de istorie, politehnic si etnografic.
________________________________

Bojdeuca lui ion Creanga din Ţicău
A fost deschisă ca muzeu memorial la 15 aprilie 1918, cu exponate originale aparţinând lui Ion Creanga. In 1968 s-a deschis o expoziţie documentara privind viata si activitatea scriitorului, iar in 1989 s-a amenajat expoziţia documentara intr-o clădire special construita (arhitect Virgil Onofrei). Clădirea, construita înainte de 1850, a fost locuinţa scriitorului Ion Creanga intre 1872 - 1889. A fost restaurata in anii: 1918, 1946, 1968, 1984 - 1986, 1989. Sunt expuse obiecte aparţinând marelui scriitor: ceas argintat, lampa originala, tabachera de argint cu monograma, doua icoane din secolul al XVIII-lea, mobilier de secol XIX, colecţia de documente originale Gheorghe Eminovici, bucoavna de la începutul secolului al XIX-lea, carte manuscrisă Gheorghe Creanga, fotografii originale: Ion Creanga, Constantin Creanga, rude, prieteni, colecţia revistei Convorbiri Literare, cărţi din biblioteca Ion Creanga cu autograf.
__________________________________
Grădina Botanică din Iaşi este împărţită în 12 sectoare, fiecare având un anumit specific:
1. Sectorul Sistematic are o suprafaţă de 5 hectare, pe care se cultivă aproximativ 2000 de specii de plante
2. Sectorul Flora şi vegetaţia României este cel mai întins din grădina botanică, având o suprafaţă de 25 ha. În crearea acestuia s-a urmărit redarea etajelor de vegetaţie existente în România pe verticală şi caracteristicile fiecărei provincii a ţării pe orizontală.
3. Sectorul Ornamental
4. Sectorul Dendrologic
5. Sectorul Flora Globului
6. Sectorul Biologic
7. Sectorul Plante utilitare
8. Sectorul Complexul de sere
este format din 12 sere, fiecare ocupându-se de un anumit aspect din flora şi vegetaţia lumii
9. Sectorul Rozariu
10. Sectorul Plante memoriale
11. Sectorul Recreativ
12. Sectorul Didactic-Experimental
____________________________________


Construită în Iaşi pe locul vechii primării, Teatrul Naţional este considerat a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară, datorită arhitecturii sale
Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în1896 de meşterul vienez M. Lenz şi terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe şi îngeri. Candelabrul din cristal de Veneţia cu 109 becuri.

______________________________________


Dealul Repedea (Bucium)
Rezervaţia este o atracţie în rândul turiştilor, mai ales datorita aspectului vegetaţiei, faunei (chiroptere, reptile, amfibieni, mamifere, etc) , morfologiei reliefului (înălţimi cuprinse intre 300m si 370 m) şi nu în ultimul rând al peisajului (in zilele senine putem admira spre vest trunchiul de piramida ai Ceahlăului) Dealul Repedea a devenit, fără urma de îndoiala, un punct de atracţie al turiştilor şi în acelaşi timp o zona de refugiu.
Pe Dealul Repedea se află şi Releul de televiziune. Din apropierea releului se poate vedea întregul oraş. O noapte pe Repedea este de vis.

_______________________________

Manăstirea Hadâmbu este situată în Mogoşeşti, la aproximativ 30 km de Iaşi. Ctitorul mănăstirii este Iani Hadîmbu. Aceasta a fost ridicată în anul 1959.
Renovarea ei a fost făcută în anii `90. Din punctul meu de vedere, este un colţ rupt din Rai. Oricine are ocazia, îl sfătuiesc sa o viziteze. Merită drumul. Locaţia este de vis. Mănăstirea are şi o casă de oaspeţi, unde puteţi înnopta.

Casa de oaspeti



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
   
 
 
Powered by www.ablog.ro
X
Termeni si conditii de utilizare